Ultimul 5 din anul ăsta

Şi regii mor,
şi tot o să mai moară.
Se duc în zbor
sperând că n-o să doară.

Îşi lasă steagurile-acasă,
săbiile proptite-n teci,
dar curajul ei nu-l lasă,
ci mâinile atât de reci.

Ei pleacă pe nesimțite
cu paşi mărunți - ca de stafie,
cu piepturile zdrobite
ce nu au cum să mai fie.

Şi îşi cântă viața-n zbor,
şi le pare atât de tare
că lasă-n urmă un popor
făr' apă, fără mâncare...

.........................................

Dar gata; lacrimile nu pot şterge
ce este scris de-acum, din veci:
Astăzi a murit un rege,
mâine; inimile reci.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Mărturii din umbră #2

Imagine
Răzbunare  Vreau să te văd murind în chinuri, Să îți aud țipetele de durere. Vreau să-ți beau sângele amar dintr-o                                                   ploscă ruginită, Să simți ce am simțit şi eu ... Vreau să simți Răzbunarea; cu colți şi                                              coarne ascuțite Cum îmi clocoteşte-n vene, Vreau să râd în fața morții tale ... Dragă omule, mai bine fugi! Căci te voi vâna ca pe un miel, Eu sunt lupul flămând însetat de sânge. Nu sunt om, sunt Altceva ... Sunt tot ce e urât, Din Iadul din care vin Eu, Mai sunt şi alții pe pământ. Vreau să învârt un cuțit ruginit în rănile                                                                    tale Şi să torn sare după. Vreau să-ți beau sângele amar dintr-o                                                     ploscă ruginită, Să simți ce am simțit şi Eu ... Cântece ce se cântau  Sunt un om ce nu iubesc, Sunt liber ca să trăiesc, Sunt liber să simt ce vreau      
Citiți mai multe

Imn pentru draga mea

Imagine
Lângă Salcia bătrâna sub a noastră dragă Lună - unde Corbul a zburat, unde Monstrul a urlat, unde Timpul a stătut, unde Pruncul s-a născut - am omorât prima floare şi ți-am dat o sărutare. Dar floarea care a murit în mâna mea s-a răzvrătit; a aruncat Petalele, şi-a chemat Albinele, a scuturat Polenul şi mi-a distrus Inelul. Abia după ce-am murit, şi floarea mea s-a liniştit. Iubita mea rămasă-acolo, cu draga planta a lui Apollo, a vărsat Lacrimi amare, şi-a privit Mâinile goale, a pătat iarba de Sânge " Nu mai plânge, nu mai plânge". Iar când Apollo a plecat şi draga plantă El şi-a luat. Dar o s-o aştept mereu, unde florile şi eu, am murit pentru iubire, căci aşa ne stă în fire.
Citiți mai multe

Noi, umbre trecătoare

Daniel era un băiețel – în primul şi-n primul rând – fericit. Scund față de ceilalți băieți de teapa lui, dar înalt pentru vârsta sa. Cei opt ani își spuneau cuvântul, mai ales când venea vorba de holbat la televizor sau mâncat dulciuri sau stat toată ziua pe-afară. Nu făcea nimic extraordinar sau nemaivăzut, poate doar temele la matematică. Daniel nu prea avea prieteni, sau, nu-i prea plăcea să aibă. Nu că ar fi fost interiorizat în vreun fel sau mai ştiu eu ce. Pur şi simplu, nu se implica niciodată în a-şi face vreun prieten. După ce a mai crescut un pic, şi-a dat seama ce tristă şi bolnavă este lumea. Între timp îşi făcuse, fără să vrea, un prieten. Trecea prin fața bibliotecii când a văzut un băiat de aceiași statură cu el, care se chinuia de zor să-şi pună lanțul căzut la bicicletă. Daniel lăsă cărțile deoparte pe asfalt şi se așeză lângă bicicleta căzută la pământ. Îşi suflecă mânicile cămășii şi mândru că se pricepea să o repare, se apucă de treaba. Făcuse asta din instinct sau
Citiți mai multe