Exercițiu de imaginație: Discuție înregistrată pe data de "Unu" la ora "Zero". Vocile folosesc numele de "Adam" şi "Eva".

 Cei doi stăteau sub un copac jucându-se "piatră, hârtie, foarfece" când Eva nu am mai rezistat şi a răbufnit.

Eva: Adam, eu m-am plictisit. Hai să inventăm alt joc, ridicându-se în picioare şi gesticulând dramatic.
Adam: Ce fel de joc?
Eva: Nu ştiu ... Ahh ... Ceva amuzant.
Adam: Stai Eva, nu te entuziasma aşa tare. Nu ai vrea să-l supărăm pe ... ŞTII TU CINE, arătând cu degetul în sus.
Eva: Off ... Întotdeauna e la fel. " Nu fă asta Eva!", "Ai grijă ce zici Eva!", " Nu te du acolo!", " Vino aici!". Eu m-am săturat. M-am săturat, săturat, săturat. Uff ... 
Eva se înroşise atât de tare la fața încât îl sperie pe bietul Adam.
Adam: Stai Eva, scumpa mea, calmează-te. Uite cum facem: propune tu ceva şi am să vorbesc eu cu el.
Eva: Ai face asta pentru mine? 
Adam: Sigur! Dacă nu pentru tine, atunci pentru cine? Mai vezi tu pe cineva?
Eva: Vezi că mă superi!
Adam: Iartă-mă bine! Doar am glumit. Nu ziceai că vrei să te distrezi?
Eva: N-am râs.
Apoi un moment de liniște stânjenitoare.
Adam: Bun. Şi deci, ce propui?
Eva: Nu ştiu. Lasă-mă puțin să mă gândesc.
Adam se apucă de fluierat şi apoi spuse în glumă.
Adam: Ce frumoasă-i vrem ...
Eva: Gata ştiu! zise Eva tresărind.
Adam: Evrika!!!
Eva: Roagă-l să mai facă un om.
Adam: Ce? Tu te auzi ce zici acolo?! spuse el aproape ofensat.
Eva: Ştiu, dar asta chiar m-ar face foarte fericită.
Adam: Bine, bine! Off ... am să-i spun.
Eva: Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, şi-l cuprinse într-o strânsoare parcă prea strânsă.
 După ceva timp Adam se întoarce la Eva şi-i spune.
Adam: Am vorbit cu ... ahh ... şi a spus
Eva: Ce-a spus, ce-a spus?
Adam: A spus că "NUUU"
Vizibil dezamăgită, Eva răspunse după ceva timp de gândire.
Eva: Păi dacă nu vrea, atunci am să mănânc un măr.
Adam: Şi mănâncă. Ce, nu te las eu?
Eva: Un măr din ACEL copac.
Adam: N-ai îndrăzni.
Eva: Eşti sigur?
Adam: Treaba ta.

Eva; exact ca un copil căruia mama îi spune să nu se suie pe dulap, căci e foarte probabil să dărâme vaza de sticlă. Copilul se urcă pe dulap, vaza cade, se izbeşte de podea, şi se sparge, iar mama vine acasă, vede ce prostie a făcut copilul ei, şi-l pedepsește. Eva era un "copil" învins de curiozitate. Vaza a căzut, cioburi peste tot, şi-apoi ... Viață. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mărturii din umbră #2

Imn pentru draga mea

Noi, umbre trecătoare