Mărturii din umbră


Mormânt

Sunt eu în cimitir, 
în cimitir numai morminte,
lângă morminte se văd flori,
flori cu petale uscate,
petale uscate de cenușă,
cenușa focului ce-a ars cândva,
dar care s-a stins odată cu tine ...


Mărturii din umbră 

E în sfârșit şi miezul nopții
A sosit plângând cu zeci de stele
Ora când învie morții
Țipând cu ecouri grele.

E stau în pat, nu dorm, şi mă uit în zare,
Sub lumina lunii pline,
La pădurea bătrână care nu mai moare
Ce-ascunde secrete, secrete o mie.

Văd copacii care-şi ascund ochii
Cu crengile zbârcite, legate c-o ață
Nu vor să vadă cum de sânge curg stropii
Care-ncurând, nu vor mai da viață.

Sângele acesta păcătos
Care intră-n ei prin rădăcini,
Le scurtează viața, sânge veninos,
De-acest sânge negru, săracii sunt plini.

A început şi vântul să bată şi ploaia,
Parcă mai puternică ca oricând,
Spală păcatul copacului care voia
Să moară acum, dar să moară visând.

Noi oameni nebuni, creați din noroi
Suntem supuși Vieții ...
Ne certăm cu ei, ne certăm cu noi,
Trăim în păcat, apoi lăsați Morții ...

De ce eu?

Ce se vede-n noapte?
Oare ce-i acolo?
Când lumina lunii bate,
Unde ești Apollo?

Aleg să mă trezesc,
Căci chinul nu mă lasă.
Te rog, vino să-ți plătesc 
Chiria pentru această viață.

Şi lasă-mă să plec,
Aleg să scap de tot, 
De viață vreau să trec,
Căci chinul nu-l suport.

Te rog Apollo, vino!
Căci viață eu n-am vrut
Şi nu ştiu pentru ce,
Dar totuși m-am născut.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mărturii din umbră #2

Ultimul 5 din anul ăsta

Imn pentru draga mea